Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Prof-Mihai-Paul-Ciprian

„În anul 2008, prima instituţie dorohoiană al cărui prag l-am trecut cu mare sfială în vederea unui parteneriat, a fost cel al Clubului Copiilor şi Elevilor. Atmosfera sinceră, deschisă, răbdarea cu care ne-a întâmpinat Dl Marcel Dupu şi, mai apoi evenimentele ce s-au succedat doi ani la rând, au fost etape premergătoare a ceea ce acum, în cadrul Proiectului CE POT FACE EU PENTRU COMUNITATE, se desăvârseşte printr-o compoziţie muzicală de excepţie: IMNUL Asociaţiei IHTIS” – ne spune Mihaela Mihăescu, autoare a versurilor.

Idea unui imn a fost sugerată în cadrul mesei rotunde din luna septembrie, unde membrii Asociaţiei IHTIS au expus faptul că, în cazul copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi fizice severe (având IQ normal) Auto-reprezentarea reprezintă „un factor esenţial al integrării”.

Prin versurile scrise, autoarea a descris situţii, stări, trăiri în nota optimistă (cu care privesc viaţa toţi cei ce au ales să-i fie alături la IHTIS) chiar şi atunci când lupta cu prejudecăţile celor din jur este evidentă. Toate acestea asociate cu impresionanta linie melodică au generat un clip sugestiv în prezentarea video a Asociaţiei IHTIS.

În cadrul evenimentului din 5 septembrie, organizat la Casa de Cultură a Municipiului Dorohoi, gândurile expuse de Dl. Prof. Mihai Paul Ciprian au debutat prin „Parabola lingurilor”, morala acesteia fiind gestul de într-ajutorare reciprocă, care trebuie învăţat referitor la persoanele care au nevoie de sprijin.

„Prin Imnul Asociaţiei IHTIS doresc să aduc lumina în sufletul oamenilor care îl vor asculta. Asta m-au învăţat profesorii mei, printre care: Domnul Dupu, care mi-a fost profesor timp de 20 de ani şi-mi este exemplu şi, Domnul Cojocaru Gheorghe  (Dumnezeu să-l odihnească în pace!) , care mi-a fost şi dumnealui profesor de muzică la liceul pedagogic din Botoşani.... Arta  (cum spuneau vechii greci) trebuie să te aducă la starea de “catharsis”, de „înălţare spirituală”
– afirmă cu sinceritate Dl. Prof. Mihai Paul Ciprian. Deocamdata, compoziţia prezentată este e variantă brută, urmând a se inregistra curând cu Grupul VOCES, într-un studio profesional, la o altă calitate. (DorohoiNews.ro)


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Prof-Mihai-Paul-Ciprian
DorohoiNews.ro, 06-11-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA
Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a pus ...

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)

SC din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri)
Societate comercilă din Dorohoi angajează operator jocuri de noroc (sală de jocuri). Se oferă seriozitate ...

Vând casă plus pământ

Vând casă plus pământ
Vând casă plus pământ în Broscăuti, pe șes 46 de ari. Apă și canalizare la poartă. ...

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015

Vând Opel Mokka, unic proprietar 2015
DIESEL 4 X 4 ; 90 KW(120 CP); 1686 cmc; albastru; cu suport pentru biciclete din fabricatie; senzor de ...

Șofer, caut loc de muncă

Șofer, caut loc de muncă
Șofer categoria D caut loc de muncă tel 0748495966

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Închiriez garsonieră mobilată și utilată. Relații tel. 0743206518

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi

Caut să închiriez garsonieră sau apartament cu 2 camere în Dorohoi
Caut să închiriez o garsonieră sau apartament cu 2 camere in Dorohoi pe termen lung, buget 1500 ...

Vând apartament cu 2 camere decomandate

Vând apartament cu 2 camere decomandate
Vand apartament 2 camere decomandate, zona Pleven isau inchiriez unei doamne(domnisore). Mai multe relatii ...

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected]  ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro